Producătorii de cipuri își majorează prețurile. Cum ne afectează pe noi asta

de: Iozan Carmen
27 08. 2021

În ultimul timp, criza de microcipuri afectează multe industrii a căror producție depinde de acestea. Atât la nivel mondial cât și european se caută soluții pentru o redresare mai rapidă.  Industria auto pare să fie cea mai condiționată de cipurile lipsă.

Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd, cel mai mare producător de cipuri pe bază de contact din lume, își va majora prețurile. Wall Street Journal a nuanțat joi că acestea vor fi cu 20% mai scumpe.  Reprezentanții TSMC nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informația. Cu siguranță, dacă este așa, ea va fi confirmată la un moment dat de către reprezentanții companiei.

Compania din Taiwan intenționează să majoreze cu 10% prețurile pentru semiconductorii de ultimă generație. Cipurile mai puțin avansate, folosite în industria auto vor crește cu 20%. Majorarea va intra în vigoare la finalul lui 2021 sau la începutul lui 2022.

Cât va mai ține criza de cipuri?

Luna trecută, conducerea TSMC a dat asigurări că deficitul de semiconductori cu care se confruntă industria auto se va atenua gradual pentru clienții săi. Cu toate acestea, probleme legate de producția lor se vor întinde cel puțin până în 2022.

Fabrica din Taiwan analizează un plan ce prevede investiții cu zeci de miliarde de dolari mai mari decât a anunțat anterior în Arizona la fabricile unde va produce cipuri. În ceea ce privește Europa, se pare că, ea nu intră în discuție.

TSMC anunțase în mai 2020 că va investi 12 miliarde de dolari pentru construcția fabricii din Phoenix, Arizona. Aceasta urma să își înceapă producția în 2024.

Acum, oficialii companiei discută despre o facilitate mai avansată în ceea ce privește fabrica. Ea ar putea să producă cipuri cu tehnologie de 3 nanometri comparativ cu tehnologia de 5 nanometri. Această facilitatea i-ar putea costa între 23 și 25 milioane de dolari.

Cea mai mare parte din producția companiei este în Taiwan. Ea deține fabrici cu facilități mai vechi în China și Washington.